Motto: „Cea mai frumoasă experiență pe care o putem avea este misterul – emoția fundamentală care este la originea tuturor artelor și științelor veritabile.” – Albert Einstein
Bine ai venit pe site-ul meu! Voi începe cu povestea acestui moment pentru că prezentul este cel mai frumos dar pe care ni-l oferă viața.
Merg, ca în fiecare zi, pe aleea aceasta care duce spre drumul mare. O liniște abundentă, izvorăște din tot și din toate. Cicadele cântă constant în fundal, melodia lor de percuție iar asta mă face și mai conștient de tăcerea din jur. Curțile oamenilor și grădinile sunt pline de vegetație. Tot felul de copaci, plante și flori alcătuiesc hainele naturii. Pe lângă garduri, din aceste curți, își ridică capetele, diverse tufe care, rând pe rând, își oferă florile și miresmele de-a lungul anului. Câțiva pini înalți se zăresc mai încolo, în curtea unui domeniu imens ce aparține unui străin foarte bogat.
În stânga, copacii își pleacă ramurile mult peste gard, parcă vrând să atingă puținii trecători care vin uneori pe drum. Pe lângă ei, sunt tufe, buruieni și flori. Vegetația crește sălbatică chiar dacă cineva pare să mai îngrijească zona din când în când.
În continuare, se deschide o curte cu măslini. Aceștia cresc precum niște asceți, nederanjați de capriciile omului. Mai văd și un smochin, alături de alte plante și arbuști răspândiți dincolo de gardul de sârmă.
Rar, poposește gălăgios pe ramuri, câte un grup mic de papagali galbeni. Înainte să vin aici îi vedeam.. doar în colivie.
Natura, această firească și profundă operă de artă, sculptată parcă de Creatorul ei misterios în piatra Lumii, emană o combinație fascinantă de liniște și zumzet, de lumină și umbră. E seară, dar Soarele strălucește încă puternic în vârful copacilor. Iar aici, pe trotuar, griul de la asfalt, umbra de la copaci și tufele de pe margine formează contrastul.
Pe de altă parte este liniștea. Totul este cuprins de liniștea profundă, de fond, care, totodată, poartă această coajă superficială de zgomote făcute de vreo mașină, de grupurile de cicade sau, când și când, de foșnetele vântului prin frunze, sau adierea unei pale de aer resimțită pe piele.
Nu încetez să mă minunez de faptul că totul este viu. Copiii plini de energie, oamenii, copacii, iarba, gâzele care se mișcă prin vegetație… Totul este un mister indefinibil. Uimirea este hrana care îl face să crească iar minunarea este condimentul care îi dă gust. Și apoi, mai este misterul din noi. Sentimentul că sunt viu, că exist… conștiința… toate acestea… Toate acestea nu încetează să mă fascineze… cu misterul lor.
„A nu căuta calea departe, pentru că ea se află chiar sub pașii tăi” pare să aibă sens. Calea și sensul vieții nu se află altundeva sau altcândva. Ele se află aici în acest loc și acum în acest moment. Și acesta este începutul…
Mureșan Marius Laurențiu, Franța
