(poeziile de debut au apărut în anul 1999 în numărul 1 al revistei „ Hyperion – Caiete botoșănene ” cu o introducere a scriitorului Gellu Dorian)
***
Fluturi de frunze,
În primavara toamnei,
Urcă groapa,
Coborând la iernat
Pentru a se coace
În vara anotimpului alb.
Și astfel,
Ca roade
Ale toamnei din primăvară,
Atingând înaltul,
Hrănesc undele
Noii vieți
Din această mare.
***
Numai frunzele moarte
Sunt ninse
De albul absolut
Al zăpezii.
Doar verdele brazilor
Rămâne și după apus,
Dincolo de porțile Toamnei.
O!
Bătrânul verde
Al înaltului,
Viață a trecutului,
În lumea nouă
Aduce albul
Istoriei,
Sacrului.

***
Cifră pe cadranul unui ceas
Mi-am luat zborul
În lumea
Dintre două clipe
Și-am găsit aici
Domnind pe tronul simplității,
Taina adevărului
„A fi sau a nu fi”.
***
el a spus:
Câte cuvinte sunt
În creionul acesta!
El spune:
Cât talent e în poetul
Care mă mânuiește!
EL va zice:
Câtă inspirație îmi dă
Eternitatea din mine!
***
În suflet îmi ninge iarna fulgii,
În suflet îmi înflorește primăvara florile!
O! iubito,
E dragostea morții ce-a fost,
E dragostea vieții ce vine!

